Nu pot sa ma despart de Romania, iubesc satele ei. Parca astepti sa apara Sfanta Vineri din fiecare casa Interviu

de Magda Gradinaru Vineri, 01 Noiembrie 2019, ora 18:53Cu fruntea lipita de geamul trenului, uimita sa revada satele Romaniei, cu casele mici si fantani, cu garduri intr-o rana si copaci – pentru ca nu i-am taiat chiar pe toti -, asteptandu-se sa iasa Sfanta Vineri la poarta, asa sa ne-o imaginam pe Nora Iuga, poeta suprarealista care iubeste tara asta inca de pe vremea monarhica si pana azi. Si chiar daca nu-i place literatura cu mesaj social, nimeni nu si-o poate inchipui, ne spune, vreo pesedista.
Trebuie sa faci mereu socoteala, sa stii cati ani are Nora Iuga: e nascuta in 1931, deci astazi, cand a venit la Festivalul International de Literatura de la Timisora cu trenul de la Bucuresti, are 88 de ani.
Umple orice incapere in care intra, isi da razand capul pe spate, asteptand mai intai sa te lasi cucerit. De fapt, isi ia un ragaz sa te iscodeasca, sa stie pe cine are in fata si daca o vei plictisi sau nu.
Apoi, pe parcursul interviului in care simti ca tii pasul cu greu, pentru ca Nora Iuga e mereu in fata, uimita si antrenandu-si creierul, cand iti spune ca avea 15 ani in vremea monarhiei, faci iarasi calculul, pentru ca varsta Norei Iuga dilata anii.
Dar Norei Iuga nu ii plac nici declaratiile de dragoste care ii pun totul pe tava si ii rapesc astfel jocul, banuielile, insinuarile si nici artificiile, bijuteriile de limbaj, asa cum a si intrat in acest interviu, fara o prima intrebare.
Primul cuvant este, asadar, al Norei Iuga.
Nora Iuga: Sunt un om care are capacitatea de a se schimba destul de rapid si de a tine pasul cu vremurile. De asta ma bucur de o recunoastere din partea tineretului, care sustine ca sunt unul dintre oamenii cei mai batrani si in acelasi timp cei mai tineri, chestie care ma bucura peste poate.
Dar in acelasi timp este foarte interesant ca, mai ales in ultima vreme, traind complet singura, in casuta mea interioara, cu creierul meu vorbind tot timpul, mie mi se pare cum casa mea cea veche, cea care am trait in copilarie, devine din ce in ce mai vizibila, mai sensibila. Ma intorc in ea tot mai mult. Acesta este probabil un fenomen ce se petrece pe masura ce inaintezi in varsta.
Se pare ca te cheama trecutul si, cand vorbesc despre asta, am o nostalgie foarte accentuata, pentru ca in loc sa-mi fie teama de izolarea de lumea prezenta, ma simt ca intr-un culcus cald si moale, ca in bratele bunicii care era roza si grasa. Nu pot sa o uit cand ma gandesc la ea, vad doar o forma opulenta, moale, extrem de fina la atins si roz, cum era crema ei de noapte. Si ma simt la adapost.
Niciodata bunica mea din partea mamei nu a fost mai prezenta pentru mine. Culmea, nu parintii, ci aceasta bunica roz si grasa.
Ati avut o relatie apropiata in copilarie?
Nu stiu daca pot spune asta, eram firi cu totul diferite. Era teribil de dulce, de mangaioasa, ma alinta inspaimantator. Daca cineva ar fi cu mine asa si astazi, mi-ar fi imposibil sa fiu in preajma unui asemenea om.
Mie nu-mi place deloc sa fiu alintata, nu-mi place tandretea deloc, nici cand eram indragostita de un barbat nu suportam sa mi se spuna direct complimentele si te-iubesc-ul.
E gol, nu spune nimic. Tacerile, privirile, o atingere intamplatoare de mana, astea spun infinit mai mult. O vedere din strainatate, in care scrii doar „Calde salutari”, spune mai mult. Daca cineva este in strainatate si te gandesti la el, fie ca sunteti in cele mai bune relatii, fie ca ati avut un conflict, daca iti trimite o vedere, in care doar se iscaleste, tu iti dai seama ca omul asta s-a gandit la tine, nu trebuie sa-ti spuna baliverne. Nu suport absolut deloc complimentele.
Nici sa faceti?
O, nici atat, niciodata. Bine, imi plac fetele tinere foarte mult, incat imi scapa, cateodata, ceva de genul „Ce frumoasa esti” sau „Ce ochi frumosi ai”.
Cand scrieti versuri, le cititi cu voce tare dupa?
Nu trebuie sa le citesc dupa, pentru ca am inceput sa le spun in timp ce le scriu. Pentru ca fiind singura total in casa, eu vorbesc cu voce tare, iar mai nou vorbesc cu voce tare pe strada, nu imi mai este rusine deloc.
Pentru ca astazi povestea asta nu mai e privita ca un semn de ramolisment al batranilor, fiindca am vazut atatia tineri vorbind cu voce tare pe strada, din cauza aparatelor respective, incat mi se pare si mie normal. Lasa-i sa creada ca vorbesc la telefon.
Ati venit la Timisoara cu trenul, nu cu avionul. De altfel, asa calatoriti mereu
Nu pot sa-mi scot din amintire cum, de la varsta de trei ani, parintii mei, care erau artisti – mama balerina, tata muzicant -, faceau turnee prin alte tari si ma luau cu ei, iar toate calatoriile le faceam cu trenul.
Erau niste calatorii interminabile si conditii ingrozitoare, noi nu eram bogati sa mergem cu vagon-lit si mergeam cu clasa a 3-a, cu banci de lemn, din niste sipci galbene ca lamaia, lustruite. Mama imi punea un puiusor sa dorm sau stateam cu capul pe genunchiul ei, si asa calatoream vreo trei zile, pana la Berlin.
Lucrurile astea nu poti sa le uiti, nici privitul pe geam ore in sir – mi-a ramas si acum in minte intrebarea: de ce pomii alearga in sens invers decat trenul?
Va mai uitati pe geam acum, cand calatoriti?
Da. Foarte mult, si sufar cand vad ca aproape nimeni nu se mai uita pe geam. Natura nu mai intereseaza pe nimeni, toti sunt cu telefoane si tablete.
Puteti sa cititi in tren?
Foarte bine, dar pot foarte bine si sa scriu in tren. Am scris mult in tren, mai ales in calatoriile lungi, cand ma intorceam din Germania.
Acum ati venit de la Frankfurt in Bucuresti si din Bucuresti in Timisoara.
Da, dar acum nu am putut sa scriu, nici sa citesc. A fost o calatorie speciala: nu numai ca m-am dus la targul de carte, unde a fost bine, ci si pentru ca am fost cu oameni la care tin foarte mult, eu fac parte dintre cei care il apreciaza imens pe Cartarescu, ne cunoastem de mult timp si chiar ne iubim foarte tare. El ma pomeneste si ma lauda pe unde are ocazia si ma simt bine, de ce sa nu recunosc asta?
Pe Ioana am cunoscut-o mai tarziu, dar pe el il stiu de cand a citit prima data in cenaclu si eu l-am laudat peste poate. El spune intotdeauna ca Nora l-a descoperit.
Dar sa revin: am fost insotita de doua fete, care vor sa faca un film despre mine. Nu mai am memoria cifrelor si a numelor. Bine, in ultima vreme, sunt asaltata de 20-30 de oameni care imi cer autografe, imi dau numerele lor de telefon.
Dumneavoastra aveti un apetit colosal sa vorbiti cu oamenii.
Imi place sa simt simpatia oamenilor, asta ma bucura, pentru ca ma face sa ma simt vie.
V-ar placea sa fiti pe scena?
Nu, nu pot, pentru ca scena este o trambulina care ii face pe artisti, ca si pe acrobati, sa sara si sa fie in plasa multimii. Or, pentru mine, cand scriu, iti spun sincer, nu exista cititori. Nu ma gandesc deloc la cititori, sunt in cea mai adanca si teribila ascunzatoare posibila. In creierul meu.
Imi iubesc creierul foarte mult. Eu nu cred in suflet si atunci mi se pare ca tot ce tine de sentiment e legat si de spirit.
Literatura nu e o scena.
Nu, cu scena relatia e mai frivola. Am asta tot de la parinti, de la mama. Mie imi place sa fac pe nebuna, sa ma dau in spectacol, sa fiu usor frivola. Sunt constienta ca s-ar putea sa nu dea bine la 80 de ani, dar mie imi place sa merg pe drumuri care nu se mai cad la varsta mea, imi plac chestiile mai corporale, mai de seductie.Imi place sa provoc, sa uimesc, nu ma deranjeaza cand spune cineva: uite cum vorbeste la 80 de ani nebuna asta.
Sunt cabotina, nu imi place sa fiu impecabila. Imi place sa fiu fina, sa fiu doamna.
Am avut un exemplu la Biblioteca de Stat, unde am lucrat foarte mult, unde era o doamna foarte culta si foarte inteligenta, provenea dintr-o familie veche de boieri. Fuma foarte mult, doar tigari nationale, bea votca si vorbea ca un birjar. M-a cucerit, mi-am zis: uite cum poate sa fie cineva nobil, dar care sa se sinchiseasca mai putin.
E un jemanfichism pe care stiu ca-l am. Dar asta se cheama si libertate, iar daca am ajuns aici, zic si eu ca rusul: libertatea este trasatura pe care mi-o iubesc cel mai mult.

SCM Ramnicu Valcea, invinsa dramatic in Liga Campionilor

Vineri, 01 Noiembrie 2019, ora 21:01 SCM Ramnicu Valcea a fost invinsa dramatic de echipa muntenegreana Buducnost Podgorica, cu scorul de 21-20 (13-10), vineri seara, intr-un meci din Grupa C a Ligii Campionilor la handbal feminin, desfasurat in Sala Sporturilor ”Traian” din Ramnicu Valcea.Campioana Romaniei, care a ratat trei aruncari de la 7 metri in acest meci, a pierdut ultima minge a meciului si a marcat o singura data la ultimele sale patru atacuri. Valcencele au condus cu 19-18, dar nu au reusit sa se desprinda la doua goluri desi au avut superioritate numerica si doua atacuri.
In prima repriza, echipa oaspete a condus cu 4-0, 6-3 si 8-6, dupa care formatia pregatita de Florentina Pera a reusit egalarea, 8-8. Valcencele au condus prima oara in min. 24, cu 10-9, dar au incasat patru goluri la rand si Buducnost a intrat la pauza cu 13-10.
SCM a trecut din nou in avantaj dupa pauza, cu 16-15, in urma unei serii de trei goluri. Gazdele au ramas la carma meciului dar dupa ce au ratat mai multe situatii favorabile s-au inclinat pe final, la limita, cu 20-21.
Pentru SCM au marcat Samara Da Silva Vieira 6 goluri, Irina Glibko 6, Marta Lopez Herrero 3, Asma Elghaoui 3, Ann Grete Norgaard Osterballe 1, Cristina Florica 1.
Golurile formatiei oaspete au fost inscrise de Jovanka Radicevic 8, Tatjana Brnovic 4, Barbara Lazovic 3, Matea Pletikosic 2, Djurdjina Jaukovic 2, Majda Mehmedovic 2.
Au arbitrat portughezele Marta Sa si Vania Sa, iar delegat EHF a fost polonezul Marek Goralczyk.
In clasament, Brest Bretagne Handball ocupa primul loc, cu 6 puncte, urmata de Buducnost, 6 puncte, SCM Ramnicu Valcea, 2 puncte, SG BBM Bietigheim, 0 puncte. Primele trei clasate se vor califica in grupele principale.Sambata va avea loc partida Brest – Bietigheim. In penultima etapa se vor juca meciurile Brest – Buducnost si Bietigheim – SCM Ramnicu Valcea, pe 10 noiembrie.