
Autostrada-dezastru. Verdictul specialiștilor pentru lotul 3 Lugoj-Deva
Tupeul unui polițist local: A refuzat să fie legitimat de un polițist de la rutieră, apoi și-a sunat șeful ca să-l scape
Actualizare 10:00. Noi imagini, de pe camerele de suprageghere, au fost obținute de Digi24 cu privire la acest incident:Actualizare 9:45: În urma acestor imagini, Daniel Tudorache, primarul sectorului 1, și Dumitru Coarnă, liderul SNPPC, au avut o discuție aprinsă, la Digi24, în care edilul a amenințat că retrage Poliția Locală de pe străzi, iar sindicalistul l-a acuzat de „comportament stalinist” (Urmăriți momentul aici).
– Eu am 50 de ani, nu vii tu să mă iei peste picior pe mine și să-mi vorbești în bătaie de joc.
– Cine ți-a vorbit așa?
– Da, Gherghe!
– Vreau și eu să-l verificăm, să-l legitimăm!
– Lasă-mă în pace acum că am treabă!
– Deci, hai să vă spun ceva! Acum am vorbit cu șeful meu.
– Nu ne interesează treaba asta.
– Nici pe mine nu mă interesează.
– Vrem data nașterii.
– Nu vă dau, mă, nimic! Nu auziți că nu vă dau? Pentru ce să vă dau? Pentru ce? De ce să mă legitimezi? Eu sunt polițist, sunt în timpul serviciului.
– Și noi ce suntem?
– Dar pentru ce vrei tu să mă legitimezi? M-ai găsit la volan tu pe mine?
– Vrem să vedem cu cine stăm de vorbă.
– Legitimează-te și tu!
Disputa dintre polițistul local și agentul de la Brigada Rutieră a durat mai bine de 10 minute și se pare că a pornit de faptul că polițistul local ar fi parcat mașina de serviciu într-o zonă interzisă. După ce agentul de la Brigada Rutieră i-a cerut actele a izbucnit un conflict verbal și a fost amenințat de către colegul de la Poliția Locală a Sectorului 1.
Potrivit legii, polițiștii locali și cei de la IGPR sunt obligați să se legitimeze în cazul în care sunt suspecți că ar fi încălcat codul rutier.
În final, se pare că polițistul local nu a fost amendat, deoarece agnetul de la Rutieră ar fi primit un ordin și i s-ar fi sugerat să renunțe această amendă.
Șeful Brizării Rutieră, Victor Gâlceavă, a declarat pentru Digi24 că nu sunt adevărate aceste acuzații, însă până la această oră nu există un răspuns oficial transmis de Brigada Rutieră sau de Poliției Capitalei. Nici Poliția Locală nu a transmis un punct de vedere.
Hotelierii dintr-o tara exotica cer curse directe din Romania: Numarul turistilor e in crestere
Sambata, 02 Noiembrie 2019, ora 10:40 Hotelierii din Mauritius solicita chartere directe din Romania, dupa ce numarul turistilor romani a crescut in fiecare an, a declarat Elvis Follet, cluster public relations manager la complexul de resorturi Lux din Mauritius, care le recomanda turistilor sa viziteze plajele frumoase ale insulei, dar si alte locuri de interes precum Gradina Botanica, casele coloniale, castelele, muntii dar si cascadele.
„Ne-ar placea sa avem mai multi turisti din Romania, si nu doar la noi in hotel, ci in toata insula. Problema este ca nu exista zboruri directe din Bucuresti spre Mauritius, turistii trebuie sa vina prin Germania, Paris sau Dubai. Dar totusi numarul acestora creste. Era mult mai bine daca exista un zbor direct, chiar daca sezonier. De exemplu, avem zboruri directe din Frankfurt, Copenhaga, Stockholm, dar si din Elvetia si Letonia”, a declarat pentru News.ro Elvis Follet, cluster public relations manager la complexul de resorturi Lux din Mauritius.
Cei mai multi turisti vin din Marea Britanie, Franta, Germania, China, India, afirma el, si din ce in ce mai multi din sud-estul Europei, deci si din Romania.
„Numarul turistilor romani este inca mic, dar in crestere in fiecare an”, precizeaza Elvis Follet.
Grupul Lux are trei hoteluri de cinci stele in Mauritius. Un al patrulea este in constructie si va fi finalizat la inceputul anului 2021. Acesta va avea 186 de camere. In medie, o camera aici costa 450 de euro pe noapte pentru doua persoane.
„Turistii europeni stau intre opt si zece nopti, in timp ce cei din Asia stau o saptamana”, mai spune reprezentantul complexului de resorturi Lux.
El le recomanda turistilor sa viziteze plajele frumoase ale insulei, dar si alte locuri de interes precum Gradina Botanica, case coloniale, castelele, muntii dar si cascadele.
„Desi este o insula mica, turistii au foarte multe posibilitati. Aici ei pot juca golf, pot face catarari pe munte si pot sa vaneze. Uneori au loc si competitii culinare. Este totodata important de specificat ca este o destinatie sigura”, a adaugat Elvis Follet.
Mauritius este o destinatie atat pentru cupluri si tineri care vin in luna de miere, dar si pentru familiile cu copii.
De asemenea, Ashish Modak, regional general manager al grupului de hoteluri Lux, spune ca turistii romani vin de regula in Mauritius de Craciun si/sau Revelion.
„Turistii romani vin la sfarsit de decembrie pana la inceputul lunii ianuarie. Numarul acestora e in crestere, sunt din ce in ce mai multi interesati de destinatia Mauritius si sa experimenteze luxul. Procentul este inca mic fata de celelalte nationalitati care ne viziteaza, dar e promitator”, a declarat Ashish Modak.
In Mauritius, sezonul cald incepe in noiembrie si tine pana la sfarsitul lui aprilie. In ceea ce ar fi perioada de iarna, temperaturile coboara la 17-18 grade Celsius.
Circa 1,3 milioane de turisti vin in vacanta in Mauritius in fiecare an
Aproape 1,3 milioane locuitori traiesc in Mauritius si insula primeste inca o data pe atata turisti din toate colturile lumii.
Salariul minim pe economie aici este de 260 de euro, potrivit legii.
La randul sau, Fabien Lefebure, chief executive officer al agentiei de turism Solis 360 din Mauritius, spune ca 40-50% din clientii companiei sunt turisti care vin in Mauritius in luna de miere.
„Aproximativ 40.000 de turisti din intreaga lume au cumparat vacante de la noi. Circa 40-50% dintre ei vin aici in luna de miere”, Fabien Lefebure, chief executive officer al agentiei de turism Solis 360 din Mauritius.
Alte 5.000 de persoane sunt turistii de outgoing, cei stabiliti pe insula si care cumpara vacante in afara tarii.
Potrivit reprezentantului agentiei precizeaza ca majoritatea hotelurilor de pe insula au o rata de 20% a clientilor care revin aici in vacanta.
Agentia are 150 de angajati si este una din cele mai vechi din insula, avand parteneri in intreaga lume.
Intrebat cum arata un Craciun in Mauritius, Fabien Lefebure afirma ca vremea este foarte placuta, iar atmosfera este festiva.
„Vremea este foarte placuta, fructele sunt coapte, florile infloresc. Pentru cei din afara e destul de ciudat sa isi petreaca sarbatoarea de Craciun pe plaja„, a adaugat Fabien Lefebure.
Turismul reprezinta 8-9% din Produsul Intern Brut al tarii, insa agricultura este la fel de importanta, precum si serviciile, acestea din urma asigurand 60-63% din PIB. De altfel, in anii ’70, Mauritius era pe locul doi, dupa Cuba, la exportul de trestie de zahar.
Pasarea Dodo a locuit in Mauritius
De asemenea, Ramesh Jahazeeah, ghid al agentiei de turism locale, spune ca in prezent oamenii de stiinta incearca sa cloneze pasarea Dodo.
„Pasarea Dodo locuia doar aici, in Mauritius. Era mare, grasa, se hranea numai cu fructele exotice cazute pe jos. Oamenii au vanat-o pentru hrana pana cand specia a disparut. Din cate stim noi, oamenii de stiinta incearca sa cloneze pasarea Dodo”, a spus Ramesh Jahazeeah.
Pasarea a trait timp de milenii pe insula Mauritius, dar a disparut dupa ce oamenii au ajuns pe aceasta insula si au inceput sa o vaneze. Vanatul necontrolat si distrugerea habitatului natural au facut ca acest animal sa dispara candva in secolul al XVII-lea, la numai 200 de ani de la venirea omului in regiune. Cel mai bine conservat schelet de Dodo a fost expus in Muzeul Ashmolean din Oxford de mai bine de trei secole.
De ce avem nevoie de radiografie dentara
Sambata, 02 Noiembrie 2019, ora 07:59 Spre deosebire de o consultatie obisnuita, radiografia dentara ofera medicului numeroase informatii, uneori neaccesibile ochiului uman, dar care ajuta la stabilirea diagnosticului dentar si a tratamentului optim pentru fiecare pacient in parte.
Doctorul Mihaela Dan, specialist ortodont in cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune ca, mai mult, efectuarea radiografiei dentare este esentiala cu atat mai mult si inainte de inceperea tratamentului ortodontic, pentru a evalua corect situatia si a recomanda cel mai bun aparat dentar dintre toate optiunile existente.
Cele mai frecvente informatii ce se pot vedea pe radiografia dentara panoramica sunt:
1. Dintii in plus sau lipsa. Uneori putem descoperi pe radiografie dinti in plus (supranumerari), alteori vedem daca pe locul unde pare sa lipseasca un dinte a fost facuta o extractie sau dintele este blocat in os si trebuie adus pe arcada cu ajutorul aparatului dentar.
2. Nivelul de implantare a radacinilor dentare in os. Prin radiografie se observa lungimea si forma radacinilor dentare, precum si inaltimea pana la care sunt acoperite de os, densitatea osului in vederea deplasarii dintilor prin os. Daca este nevoie de extractii dentare, cu atat mai mult este necesara radiografia. La fel se intampla si in cazul parodontozei, caracterizata prin scaderea implantarii dintilor in os si dezvoltarea de infectii langa radacina, deoarece aceata afectiune influenteaza decizia de tratament in functie de gravitate.
3. Nivelul osului ramas in urma unei extractii dentare mai vechi. Daca dorim sa deplasam dintii in spatiile ramase in urma unei extractii dentare, atunci trebuie evaluat osul ramas, apropierea de sinusul maxilar etc.
4. Carii, tratamente de canal incomplete, eventuale infectii la nivelul radacinii – toate sunt vizibile la o radiografie dentara si toate acestea trebuie tratate corect inainte de inceperea tratamentului ortodontic, pentru a evita complicatii ulterioare.
5. Lucrari dentare vechi, implaturi dentare. Uneori lucrarile dentare ne pot fi de folos, in sensul de a folosi spatiul dintelui lipsa pentru alinierea celorlalti dinti, alteori ne pot modifica planul de tratament.
6. Pozitia molarilor de minte. Daca acestia nu au loc suficient sa erupa sau au o directie gresita de eruptie, trebuie extrasi inca de cand se afla in os, inainte de a produce efecte daunatoare, cel mai frecvent fiind acela de inghesuire a dintilor, stricand rezultatul tratamentului ortodontic.
7. Pozitia celor doua oase maxilare. Radiografia laterala a capului ofera mai multe informatii, in principal referitoare la pozitia maxilarelor unul in raport fata de celalalt (se observa daca unul dintre ele se afla prea in fata sau prea in spate), precum si de inclinarea dintilor in raport cu cele doua maxilare.
Asadar, radiografia dentara este o investigatie absolut necesara pentru luarea unei decizii de tratament corecte in vederea obtinerii zambetului perfect si a functionalitatii optime a dintilor.
Dr. Mihaela Dan, specialist ortodontie si ortopedie dento-faciala, a absolvit in urma cu 21 ani Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, Facultatea de Stomatologie, completandu-si studiile cu o perioada de 3 ani de specializare in ortodontie si ortopedie dento-faciala. Mai multe informatii sunt disponibile AICI.Contact Clinica Orto-Implant www.ortoimplant.ro Facebook Mihaela Dan Facebook Orto-Implant Expert Ortodontie Stomatologie
DIICOT: Doi barbati au fost prinsi in flagrant cu droguri de 100.000 de euro, pe care urmau sa le vanda in cluburile din Bucuresti si Ilfov
Sambata, 02 Noiembrie 2019, ora 10:03 Doi barbati au fost retinuti dupa ce au fost prinsi in flagrant cu droguri in valoare de 100.000 de euro, care erau destinate vanzarii in cluburile din Bucuresti.
Unul dintre ei a fost prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru o perioada de 30 de zile, iar celalalt a fost pus sub control judiciar pentru 30 de zile, potrivit comunicatului Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT).
Flagrantul face parte din activitatea de urmarire a unei grupari infractionale care vindea cocaina si Ecstasy in cluburile din Bucuresti si Ilfov.
Iata comunicatul DIICOT:
„La data de 31.10.2019 procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala au dispus retinerea pentru o perioada de 24 de ore a inculpatului C. I.-V., pentru savarsirea infractiunilor de trafic national si international de droguri de mare risc.
In perioada iunie – octombrie 2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrala impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul B.C.C.O. Bucuresti, au documentat activitatea infractionala a unei grupari specializate in procurarea din Spania a unor cantitati importante de cocaina si Ecstasy, pe care le-au comercializat in cluburile din Bucuresti si de pe raza judetului Ilfov.
Astfel, la data de 31 octombrie 2019, inculpatii C. I.-V. si C. C. R. au fost prinsi in flagrant dupa ce au ridicat de la o firma de curierat un colet care continea 4.601 comprimate de Ecstasy si 383 de grame de cocaina.
Valoarea de piata a drogurilor este de aproximativ 100.000 de euro.
Inculpatul C. I.-V. a fost prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru o perioada de 30 de zile.
Fata de inculpatul C. C. R, procurorii DIICOT- Structura Centrala au dispus luarea masurii preventive a controlului judiciar pentru o perioada de 30 zile.
Cauza este instrumentata impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti.
Suportul de specialitate a fost asigurat de catre Directia Operatiuni Speciale.
Actiunea a fost desfasurata cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane – Brigada Speciala de Interventie Bucuresti „Vlad Tepes”.
Facem precizarea ca pe intreg parcursul procesului penal, suspectii si inculpatii beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie”.C.P.
De ce se tamponeaza tramvaiele in Bucuresti? Marturiile unui vatman satul de riscuri si probleme
de Gabriel Kolbay Sambata, 02 Noiembrie 2019, ora 10:11 Intr-o zi in care un tramvai din Capitala s-a rupt pe traseu, iar altele doua s-au tamponat, un vatman a povestit pentru Ziare.com, sub protectia anonimatului, despre problemele transportului pe sine din oras. In ciuda insistentelor noastre, STB SA a refuzat sa ofere detalii.
Printre altele, vatmanul bucurestean a declarat ca, in aceasta toamna, tramvaiele au circulat adesea mai incet, astfel incat manipulantii (adica vatmanii) sa poata evita tamponarile.
„Haideti sa va explic. Fiecare vagon are (….) nisipatoare la boghiurile motoare. Le actionam noi (nisipatoarele – n.red.), fie din buton, fie odata cu frana de urgenta. Iar cand le actionam, din ele cade nisip pe sina, iar franarea tramvaiului se poate face mai usor.
Dar nisipatoarele nu merg fara nisip, care va veni – din cate am inteles – abia la finele saptamanii viitoare. Pana atunci ce facem?
Ce-i drept, prea multe tamponari n-au fost, inca. Dar de ce credeti? Din cauza ca nu exista riscul? Nu, ci din cauza ca multi au circulat mai incet, ca sa evite tamponarile. Dar asta, inevitabil, inseamna intarzieri”,
Potrivit liderilor sindicatului Transpublic din STB SA, unii dintre vatmani au inceput sa isi cumpere singuri nisip, doar sa fie siguri ca fac tot ce pot ca sa evite tamponarile.
Vatmanul a mai spus ca – desi ar avea la dispozitie alternative mai eficiente – STB SA ar urma sa aduca, incepand cu saptamana viitoare, nisip cu granulatie mare, care nu ajuta prea mult la franare.
„Nisipul care este eficient este cel cu granulatie mai mica, de 0,1 – 1,0 mm. Acesta este aderent, atunci cand cade pe sine. Iar nisipul pe care isi doresc dumnealor sa ni-l aduca e mare, cam cat bobul de orez. Acesta loveste sina si ricoseaza. Si atunci, la ce ajuta?”, a mai spus sursa Ziare.com.
Am incercat sa aflam mai multe despre aceste subiecte de la STB SA. Din pacate – dupa cum Ziare.com v-a informat anterior – reprezentantii societatii nu ne-au dat niciun detaliu cu privire la situatie. Acestia au sustinut ca nu ne pot raspunde decat daca depunem o solicitare scrisa. In consecinta, am cerut de la STB SA, in scris, informatii cu privire la aceasta situatie. In cazul in care institutia ne va raspunde, vom reveni cu amanunte.
Din spusele vatmanului consultat de Ziare.com, STB SA a avut o moara in care producea nisip pentru asigurarea aderentei tramvaielor. A renuntat, insa, la a mai folosi respectiva capacitate de productie. De ce s-a intamplat asa nu stim inca, in conditiile in care STB SA a refuzat sa dea detalii.
Pana la acest moment, in Sicap am gasit o singura procedura prin care STB SA incearca sa isi aleaga furnizor pentru nisip. In caietul de sarcini se mentioneaza ca STB SA isi doreste sa achizitioneze, la pretul cel mai scazut (cu circa 239.200 lei) intre 360.000 kg – minim si 400.000 kg. Cu alte cuvinte – din intelegerea noastra – STB SA si-ar dori sa poata cumpara nisip la preturi cuprinse intre 0,59 si 0.66 lei kilogramul.
Potrivit datelor din Sicap, STB a selectat castigatorul acestei licitatii, dintre cele 3 societati participante. In platforma n-am gasit, insa, date si cu privire la societatea careia i s-a atribuit contractul.
Oricum, din datele sindicatului Transpublic din STB SA, pana si cumparat cu amanuntul, din supermarketuri, la sac de 25 de kilograme, nisipul ar fi mai ieftin.
Trei hoti romani au dat cea mai mare spargere din 2019 in Londra: Cum au fost prinsi
Sambata, 02 Noiembrie 2019, ora 10:21 Trei romani din Barlad au dat cea mai mare spargere din 2019 la un magazin de bijuterii din centrul Londrei, capitala Marii Britanii. Acestia au ajuns dupa gratii dupa sase luni de la comiterea faptei.
StirileProTv.ro prezinta desfasurarea faptelor.
In urma cu jumatate de an, hotii au supravegheat timp de mai multe zile magazinul de bijuterii, unul dintre cele mai cunoscute din centrul Londrei, iar apoi au decis sa dea spargerea intr-un weekend.
Ei au acoperit cu vopsea o camera de supraveghere, insa au ignorat altele din zona, care au surprins jaful.
Brailenii au dat o gaura in peretii cladirii, dar au gresit si au ajuns in alta incapere decat in locul unde erau diamantele. Prin urmare, au mai dat o alta gaura, in urmatoarea zi, reusind sa sustraga bratari, pandantive cu diamante si ceasuri de lux in valoare de 300.000 de lire sterline.
Peter Blekley, fost angajat Scotland Yard: „Aceasta infractiune presupune un anumit grade de planificare si probabil un anumit grad de expertiza in domeniu. Presupun ca au avut informatii din interior ca sa comita aceasta infractiune.”
Imaginile suprinse de camerele de supraveghere din zona magazinului de bijuterii i-au ajutat pe politistii englezi sa ii identifice repede pe suspecti. Le-au gasit masina. Apoi au aflat unde locuiesc in Londra si le-au interceptat telefoanele.
Unul dintre suspecti a fost capturat in Londra, altul acasa, in Romania, pe strazile din Barlad, iar cel de-al treilea – in vama Albita – cand se pregatea sa fuga in Republica Moldova.
Autoritatile din Marea Britanie doresc cercetarea lor pentru infractiunea de jaf si conspiratie la jaf, dar nu au transmis inca daca au reusit sa recupereze bunurile sustrase sau nu.