Papa Francisc, in vizita in Japonia. Va vorbi despre armele nucleare
Sambata, 23 Noiembrie 2019, ora 11:49 Papa Francisc a sosit sambata in Japonia, a doua etapa a calatoriei sale apostolice asiatice de o saptamana, al carei principal obiectiv este de a transmite un mesaj impotriva armelor nucleare la Nagasaki si Hiroshima, singurele orase din istorie care care au suferit bombardamente atomice.
Suveranul Pontif, un militant infocat impotriva armelor nucleare, va citi un mesaj pe tema armelor de distrugere in masa la Nagasaki si se va intalni totodata cu supravietuitori ai accidentului nuclear de la Fukushima, din 11 martie 2011, cel mai grav dezastru nuclear dupa cel de la Cernobil, in 1986.
Dupa ce a parasit Thailanda, prima etapa a calatoriei sale, Papa Francisc a aterizat la Tokio, unde se va afla timp de patru zile in cadrul primei vizite apostolice in aceasta tara din ultimii 38 de ani si a doua din istorie.
Un alt obiectiv al calatoriei sale este incurajarea comunitatii catolice din Japonia, unde doar un procent din populatie se declara de religie crestina, jumatate dintre acestia fiind catolici.
Suveranul Pontif va oficia doua liturghii, una in Nagasaki si una in Tokio, si se va intalni cu oficiali japonezi si imparatul Naruhito.
Iranul a fost condamnat sa-i plateasca 180 de milioane de dolari unui jurnalist american
Sambata, 23 Noiembrie 2019, ora 10:19 Justitia americana a condamnat, vineri, Teheranul la plata a 180 de milioane de dolari corespondentului The Washington Post, Jason Rezaian, care a petrecut un an si jumatate in inchisori iraniene.
Un tribunal federal din Washington a luat aceasta decizie, in mare masura simbolica, potrivit unei copii judecatoresti consultate de AFP.
Jurnalistul americano-iranian, care se afla la Teheran, a fost arestat impreuna cu sotia sa pe 22 iulie 2014, atunci cand Iranul tocmai acceptase negocieri internationale privind programul sau nuclear. Sotia sa a fost eliberata dupa doua luni de detentie. Acuzat de „spionaj” in favoarea SUA, el a petrecut 544 de zile in inchisoarea Evin, in nordul Teheranului, unde a suportat rele tratamente, fiind privat de somn si amenintat ca va fi decapitat.
Impreuna cu alti trei prizonieri americani, el a fost schimbat in favoarea altor sapte iranieni retinuti in Statele Unite. Eliberarea sa a avut loc pe 16 ianuarie 2016, in prima zi a aplicarii Acordului de la Viena care ar trebui sa garanteze caracterul pacifist al programului nuclear iranian, denuntat mai tarziu de Donald Trump.
„Iranul l-a arestat si l-a inchis pe Jason pentru a creste presiunea in privinta negocierilor in curs cu Statele Unite”, a subliniat judecatorul Richard Leon in decizie. „A lua un om ostatic si a-l tortura pentru a-ti asigura un atu in negocieri este rusinos, merita o pedeapsa” si trebuie ca Iranul sa fie „impiedicat” sa mai aiba un astfel de comportament, a adaugat el, stabilind despagubiri de 180 de milioane de dolari pentru jurnalist, mama si fratele sau care s-au alaturat plangerii.
Jason Rezaian a povestit in februarie pentru AFP ca s-a simtit ca un „pion” in jocul de sah mondial. „Tratat ca un iranian si tranzactionat ca un american”, a spus el.
Iranul, care nu recunoaste dubla nationalitate, aresteaza in mod regulat cetateni cu acest statut. Republica islamica neaga faptul ca s-ar fi folosit de acest fapt pentru a face presiuni in jocul diplomatic, dar recunoaste ca pot fi obiectul unor tranzactii.
Vladimir Putin someaza partidul aflat la putere in Rusia, care sta prost in sondaje, sa-si asume responsabilitatea: Cautati solutii!
Sambata, 23 Noiembrie 2019, ora 18:03 Presedintele rus Vladimir Putin a invitat, sambata, partidul aflat la putere in Rusia – in scadere de popularitate, cu un scor electoral sub asteptarile Kremlinului- sa-si asume responsabilitatile si sa „raspunda problemelor oamenilor” pentru a redeveni masinaria castigatoare de altadata, noteaza France Presse.
La complexul VDNH – Expozitia Realizarilor Economiei Nationale, parcul moscovit deschis in 1939 pentru a glorifica realizarile comunismului si reinnoit cu cheltuieli mari in 2014 – Vladimir Putin a tinut un discurs in fata a 2.000 de delegati, intre care numerosi guvernatori regionali, deputati si senatori si premierul Dmitri Medvedev, liderul partidului Rusia Unita.
„Trebuie sa gasiti si sa ridicati voi insiva problemele presante, fara astepta un consemn din partea Kremlinului”, a cerut Putin de la tribuna. „Incercati sa rezolvati problemele voi insiva”, a continuat el, citand ca exemple spitalele in stare precara si scolile supraaglomerate.
„Trebuie sa vedeti pe teren tot ceea ce responsabilii nu vad. Cautati solutii!”, a adaugat Putin, care nu este in mod oficial membru al partidului pe care l-a fondat in 2001.
Rusia Unita inregistreaza un deficit de imagine pe fondul stagnarii economice si a unei reforme nepopulare a sistemului de pensii. Congresul de sambata ii va servi pentru a pregati alegerile legislative din 2021, desemnand o echipa de campanie si lansandu-se cu mult timp inainte.
Vladimir Putin a subliniat „imensa importanta” a acestor alegeri pentru viitorul partidului, cerandu-le membrilor sai sa faca astfel incat „oamenii sa resimta schimbarile pozitive in viata lor”.
„Sustinatorii nostri nu au dreptul moral sa nu-si finalizeze lucrurile, sa se eschiveze, sa se ascunda in spatele unor promisiuni desarte, al populismului, sa-si disimuleze esecul si incompetenta”, a mai spus el.
Prezenta presedintelui rus nu este nici pe departe simbolica. Intentia lui este de a dinamiza formatiunea plafonata la 32,6% din intentiile de vot, departe de cele 54% obtinute la alegerile din 2016, potrivit ultimului sondaj al Institutului public VTIOM.
Deficit de imagine
Chiar daca oficial nu este membru al partidului, „Putin estimeaza ca nu exista o alternativa la Rusia Unita, ca este partidul de care are nevoie”, noteaza analista Tatiana Stanovaia, fondatoarea think tank-ului R.Politic.
Presedintele rus, care intruneste 70% de opinii favorabile, vrea in special sa reintroduca disciplina in randurile partidului dupa ce numeroase cadre au dorit sa se distanteze de acesta, prezentandu-se ca „independenti” la alegerile locale din septembrie pentru a evita sa fie afectati de scaderea de popularitate a Rusiei Unite.
Reprezentantii partidului au inregistrat mai multe esecuri, in special la Moscova.
Insuccesele Rusiei Unite dezvaluie o alta problema importanta: dificultatea de a ancora sistemul politic in afara figurii omului providential, Vladimir Putin.
„Este putin probabil ca Rusia Unita sa supravietuiasca fondatorului sau”, opineaza Konstantin Kalacev, potrivit caruia principala functie a partidului este de a „servi drept paratrasnet” presedintelui.
„El isi asuma toate pacatele puterii, este vinovat de toate: birocratie, coruptie, scaderea veniturilor populatiei. Vinovat este partidul, dar nu Putin. Rusia Unita este perceputa ca formatiunea ‘escrocilor si hotilor’ (potrivit sloganului lansat de opozantul Aleksei Navalnii), dar Putin este sacru”, continua analistul.
In opinia expertilor, Rusia Unita este in prezent o anexa a Kremlinului, neaducand nici idei, nici strategie si fiind inutila intre doua perioade electorale. Secretarul general al partidului, Andrei Turciak, a promis in acest context o reinnoire a structurilor formatiunii, cu numirea unor conducatori noi.
Dar, potrivit Tatianei Stanovaia, daca Kremlinul intelege ca „partidul are nevoie sa fie salvat”, el „subestimeaza” gravitatea situatiei, in timp ce o serie de 15 alegeri regionale sunt prevazute sa aiba loc in 2020.Conform expertei, nicio mare reforma a Rusiei Unite nu va putea sa aiba loc atat timp cat intentiile lui Vladimir Putin dupa 2024, data la care i se incheie actualul mandat de presedinte, nu vor fi cunoscute.
Manifestatii la Moscova impotriva unui proiect de lege privind pedepsirea violentei domestice: Este contrar valorilor familiei traditionale!
Sambata, 23 Noiembrie 2019, ora 19:4 Aproape 200 de persoane s-au adunat sambata, intr-un parc, la Moscova, la apelul unei organizatii religioase, in semn de protest fata de un proiect de lege care pedepseste violentele domestice, un flagel mult timp neglijat de autoritati, relateaza AFP.
Acest text este pregatit, in prezent, de catre o deputata din Partidul Rusia Unita, aflat la putere, care vrea sa-l introduca in Parlament pana la sfarsitul anului, in contextul in care aceasta problema a primit in ultimele luni o atentie sporita, in urma unei serii de dosare judiciare mediatizate si de drame care au condus la o multiplicare a apelurilor la o inasprire a legislatiei ruse.
Activisti ortodocsi s-au pronuntat impotriva acestui proiect de lege, declarandu-se impotriva violentelor, dar aperciind ca legislatia actuala le protejeaza suficient pe victime si ca noul text este contrar „valorilor familiale traditionale” din Rusia.
„Aceasta lege face din familie un obiect. ONG-uri se vor putea amesteca in sanul familiilor si imparti. Este inceputul destructurarii familiei”, a declarat pentru AFP Andrei Kormuhin, organizatorul manifestatiei, care apreciaza ca un asemenea text nu va scadea numarul violentelor.
„Pentru ca sa nu existe violente, trebuie sa se scada violenta de pe ecranele televizoarelor si Internet, care educa o generatie pregatita sa faca rau”, a declarat Maxim Riumantev, un manifestant si tata al mai multor copii.
Flagelul violentelor domestice a fost mult timp minimalizat de catre autoritatile din Rusia, care le-au scos in mare parte, in 2017, de sub incidenta penala. Unii oficiali au recunoscut dupa aceea ca au comis o „greseala”.
Norvegienii trec granita in Suedia sa cumpere dulciuri mai ieftine, dar tot raul spre bine
Sambata, 23 Noiembrie 2019, ora 13:38 In jur de 30 de magazine de dulciuri si racoritoare ii asteapta de cealalta parte a granitei pe norvegienii dornici de „ceva bun” la preturi mai mici. Iar vecinii suedezi nu duc lipsa de clientela, daca ne uitam la profitul anual cumulat de aproape 190 de milioane de euro.
Norvegienii gasesc in Suedia dulciuri de toate felurile la mai putin de jumatate din pretul afisat de magazinele din tara lor, in conditiile in care autoritatile de la Oslo au majorat in ianuarie anul trecut taxa pe zahar cu 83%, la 3,6 euro pe kilogram, noteaza The Guardian.
Dincolo de nemultumirile unora, consumatori si producatori deopotriva, consumul de zahar in Norvegia a scazut la 24 de kilograme de persoana pe an, cel mai mic nivel din istorie, de la 43 de kilograme in 2000, iar expertii considera ca preturile exorbitante pe care au ajuns sa le aiba dulciurile si sucurile in aceasta tara sunt motivul.
Taxa pe dulciuri a fost introdusa in Norvegia in 1992, scopul initial fiind acela de a aduce venituri la buget.
Intre timp, mai multi producatori norvegieni si internationali de alimente si bauturi s-au angajat sa reduca in produsele lor cantitatea de zahar, intr-un efort menit sa imbunatateasca dieta populatiei norvegiene.
De asemenea, producatorii si furnizorii din industria alimentara au hotarat inca din 2013 sa nu promoveze produsele nesanatoase in randul copiilor sub 13 ani.
In timp ce de cealalta parte a granitei afacerile infloresc, consumul de dulciuri a scazut in Norvegia de la 15 kilograme de persoana in 2008 la 12 kilograme de persoana anul trecut, conform celor mai recent date ale directoratului sanatatii. Totodata, consumul de bauturi racoritoare s-a injumatatit, de la 93 de litri de persoana in urma cu doua decenii la 47 de litri de persoana.C.S.
Canada se califica pentru prima data in istorie intr-o finala de Cupa Davis
de Dan Alexandru Sambata, 23 Noiembrie 2019, ora 18:30 Canada este pentru prima data in istoria sa intr-o finala de Cupa Davis, dupa o semifinala dramatica disputata la Madrid in fata Rusiei, o echipa nationala cu 2 trofee de tip Salatiera de Argint in palmares.
A fost 2-1 la general, dupa o partida decisiva disputata la dublu, terminata si aceasta in set decisiv, chiar la tiebreak, la capatul a peste 2 ore de joc.
La inceput, Rublev, fost lider mondial ATP la juniori, s-a impus in partida cu Vasek Pospisil, scor 6-4, 6-4, dupa un meci care a durat o ora si 27 de minute.
Rusia, cu un pas in finala Cupei Davis
A urmat egalarea Canadei, dupa o partida foarte stransa disputata intre Denis Shapovalov si Kharen Khachanov, scor 6-4, 4-6, 6-4.
Totul avea sa se decida in partida de dublu, cand aceiasi eroi de mai sus au intrat in arena pentru a transa aceasta intalnire.
A fost un spectacol total intre Pospisil si Shapovalov versus Rublev si Khachanov, meci terminat cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6. Doua ore si 6 minute a durat intregul joc.
Canada bifeaza o prima finala istorica de Cupa Davis, dupa cele doua semifinale deja disputate in 1913 si 2013. Rusia avea ultimul trofeu castigat in 2006, cu Marat Safin in prim plan, omul care era in tribune la Caja Magica.
Tenismenii din America de Nord vor da piept duminica in marea finala cu invingatoarea dintre Spania si Marea Britanie, meci care are loc tot sambata.
Competitia e televizata pe DigiSport, TelekomSport si LookSport.

Un nou atentat terorist zguduie comunitatea internațională.Sunt cel puțin zece morți și 25 de răniți în urma exploziei unei mașini-capcană în localitatea Tel Abyad, din nord-estul Siriei, la granița cu Turcia, zonă aflată acum sunt controlul armatei lui Erdogan.
Orașul Tel Abyad a fost atacat de forțele turce în momentul în care s-a invadat teritoriul Siriei, zona fiind stăpânită până atunci de kurzii din Forţele Democrate Siriene (SDF), informează B1 Tv.
„Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului” anunță că printre morţi se numără şi o întreagă familie de patru persoane. Pe de altă parte, același Observator Sirian susține că localnicii dau vina pentru producerea atentatului pe seama grupării YPG, din cadrul Forţelor Democrate Siriene. Şi ministerul turc al Apărării îi indică tot pe kurzi drept autori ai atacului.
În schimb, YPG se apără și precizează că atacul cu mașină-capcană este opera unor „mercenari susţinuţi de Turcia”.
Cert este că, de-a lungul graniţei turco-siriene, exploziile mașinilor-capcană au devenit deja un eveniment banal.
Cine l-a omorât pe John F. Kennedy! Cel mai mare mister din istoria lumii, elucidat la peste 50 de ani de la crimă!

Moartea celui de al 35-lea președinte american, John Fitzgerald Kennedy, a șocat întreaga lume.
De-a lungul timpului numeroase teorii ale conspirației au fost emise. Încă nu este cunoscut cu siguranță vinovatul sau vinovatul principal pentru uciderea lui Kennedy, însă fostul general român Pacepa, fugit în Statele Unite, a scris în cartea lui că moartea lui Kennedy a fost cu siguranță rezultatul unei conspirații.
Ion Mihai Pacepa, şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) a României comuniste şi consilier personal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu, dă vina pe KGB pentru orchestrarea asasinatului, relatează descoperă.ro. În cartea „Programat să ucidă: Lee Harvey Oswald, KGB-ul şi asasinarea lui Kennedy”, Pacepa notează că Oswald ar fi luat legătura cu agenţia sovietică de securitate în perioada în care a trăit în Uniunea Sovietică, respectiv între anii 1959-1962. Tot în acea perioadă, Oswald a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Marina. Înainte de a duce crima la bun sfârşit, puşcaşul i-a scris Marinei că se aşteaptă ca ”Ambasada să vină repede”. Pacepa este de părere că acest lucru demonstrează faptul că Oswald se aştepta ca Rusia să aibă grijă de familia sa.
Cine l-a omorât pe John F. Kennedy!
Alți posibili vinovați pentru uciderea lui John F. Kennedy ar fi cel care i-a luat locul, Lyndon Johnson, Fidel Castro sau chiar Mafia, care ar fi fost, spun unii, implicată.
Lyndon B. Johnson
O parte din motivul pentru care mulţi americani cred că Johnson ar fi fost în spatele asasinului este o carte scrisă de Roger Stone, un apropiat al autorităţilor de la Washington care a lucrat cu Richard Nixon, Ronald Reagan şi George W. Bush. Stone este de părere că Johnson l-ar fi angajat pe asasinul Malcolm Wallace, ceea ce explică acuzaţiile potrivit cărora el s-ar fi aplecat înainte ca focurile de armă să fie trase. Stone crede că Johnson şi-ar fi mărturisit crima. ”Amanta de 21 de ani a lui Johnson, Madeleine Duncan Brown, care i-a născut un copil ilegitim, a spus că Lyndon Johnson i-ar fi spus în seara dinaintea atentatului „După ziua de mâine nu voi mai avea de-a face cu aceşti Kennedy””.
Fidel Castro
Unele teorii ale conspiraţiei susţin că preşedintele american a fost omorât de liderul cubanez Fidel Castro. Oswald a fost arestat în 1963, în New Orleans, pentru împărţirea unor pamflete pentru pro Castro. Al doilea indiciu ar fi vizita lui Oswald la Ambasada Cubei cu circa două luni înaintea asasinării. El ar fi suferit atunci o cădere nervoasă pentru că nu i s-ar fi acordat viza. În 1963, Fidel Castro a fost anchetat de guvernul american în legătură cu moartea lui Kennedy însă autorităţile de la Washington au stabilit că nu a fost implicat.