Suntem orfani atunci când nu suntem conectați la Divinitate, iar orfanii stau în genunchi în fața tuturor pentru că nu-și cunosc părinții și nu știu să respire, nu trag aer în piept, sunt orbi și nu văd lumina.

Nu știu că Psaltirea stă închisă în biserica ferecată din interior, unde nimeni nu ține slujbă și nu eliberează îngeri. Suntem patetici, atunci când ne dorim să ținem în mâna tot ce strălucește, uitând că și ciobul are aceeași valoare.

Suntem slabi, când ne lăsăm purtați de vise ce nu se-mplinesc și persistăm în greșeală strivind sub tălpi comori ce nu se vor mai naște a doua oară. Că să fii împăcat cu tine îți trebuie forță lăuntrică și ca să treci peste eșecuri îți trebuie înțelepciune.

Cine se poate resemna în fața inevitabilului când te miști închipuit, pipăind doar? Suntem nesăbuiți, habar n-avem c-am trecut pe aici dar n-am reușit să prindem contur și traversăm peroanele vieții, neșlefuiți.

Ne bate vântul propriilor însingurări, în timp ce magnoliile ne înfloresc pe suflete